duminică, 11 martie 2012

Ce înseamnă psiholog bun pentru copii?


DIANA IOANEȘ - psiholog formator în consiliere și psihoterapie psihanalitică pentru copii, adolescenți si adulți

                                 - psiholog principal 
şi supervizor în psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională


Mereu auzim intrebarea: „Nu știi un psiholog bun pentru copii”? “Aș vrea să merg cu copilul meu la un psiholog, dar n-am încredere să merg la oricine”.

Ce înseamnă psiholog bun pentru copii? Eu cred că poate fi considerat un bun psiholog acela care reușește să rezolve/amelioreze problema pentru care l-a solicitat părintele. Oare același psiholog e la fel de bun în toate consultațiile sale? Există psihologi care lucrează mereu bine și au numai succese - și alții care eșuează cu fiecare pacient?

După mai bine de 10 ani de experiență în lucrul cu copiii și cu părinții acestora, m-am întrebat ce diferențiază terapiile care reușesc de cele care eșuează? În orice terapie e vorba de o relație în care sunt implicați doi factori: terapeutul și pacientul. La copii lucrurile se complică puțin pentru că mai apare un factor intermediar, dar esențial, părintele.

Deci reușita unei psihoterapii pentru copii depinde de ambii factori: de psihoterapeut și de părinte (atenție nu de copil).

În ceea ce-l privește pe psihoterapeut, acesta trebuie să fie licențiat în psihologie și să aibă formări ulterioare în psihoterapia copilului. Dacă are și ceva experiență în lucrul cu copii cu atât mai bine, deși și terapeuții începători dacă sunt deschiși pentru a învăța, pot fi buni – mai ales că ei au și foarte mult entuziasm (să nu uităm că și noi am fost odată începători). Pentru a afla nivelul de formare al psihologului părintele poate consulta lista cu psihologi de la Colegiul Psihologilor.

Ei, acum în ceea ce-l privește pe părinte lucrurile nu sunt chiar atât de simple. E foarte greu de spus cine e părinte bun și cine-i mai puțin bun. Eu cred că toți părinții încearcă să fie buni – așa cum se pricep ei - în rolul de părinte, deși uneori par a se descurca mai greu. Meseria de părinte nu te poate învăța nimeni, înveți singur din propria experiență. Atunci când apar dificultăți poți întreba prietenii care au copii, poți citi articole despre psihologia copilului, sau poți apela la ajutorul unui psiholog când celelalte metode nu mai sunt suficiente.

Părinții trebuie să fie pregătiți ca la psiholog să discute nu doar despre problema cu care au venit, ci ei vor fi rugați să raspundă și la alte intrebări care îl vor face pe psiholog să înțeleagă mai bine ce se întâmplă cu acel copil (întrebări legate de trecutul copilului, de sarcina mamei, de propria lor copilărie, chiar de relațiile lor cu proprii părinți). Pentru că și la medic când te duci nu ești întrebat doar de organul bolnav, ci și de alte organe, de stilul de viață, de factorii de stress, de bolile părinților chiar ale bunicilor - cam așa e și la psiholog.

Părinții care au șanse mari de a obține ameliorări în psihoterapia propriului copil sunt aceia care sunt deschiși în a răspunde la întrebările psihologului, care își pun întrebări cu privire la propria lor contribuție referitor la situația la care s-a ajuns, părinți care nu se simt jigniți să urmeze recomandările psihologului atunci când acesta sesisează o eroare în educație (uneori -mai rar- i se poate face și părintelui recomandarea de a urma o psihoterapie).

Reamintesc părinților faptul că un psiholog nu judecă în termeni de vinovăție ci doar de înțelegere, deci dacă psihologul recomandă uneori și părintelui să urmeze o psihoterapie nu o face pentru că îl consideră pe părinte “vinovat” sau “în neregulă” ci pentru că anii de experiență ca psiholog își spun cuvântul și știe că dacă lucrează doar cu copilul, efectul nu ar fi la fel de bun ca și atunci când și părintele ar urma o psihoterapie.

Rezultate mai puțin bune, în intervențiile mele ca psiholog le am cu acei părinți care consideră că problema e doar a copilului “care nu știu ce are” și care-și aduc copilul în cabinet ca pe o “mașinărie stricată” al cărei mecanism de funcționare nu-l înțeleg și pe care eu ca psiholog ar trebui să știu să ”o repar”. Sunt acei părinți care nu pot face legătura între comportamentul copilului și propria lor atitudine. De exemplu dacă la început au satisfăcut orice dorință a copilului și nu-i refuzau nimic, e firesc ca acum copilul să se aștepte să i se ofere întotdeauna ceea ce-și dorește.

Un alt factor care determină eșecul într-o psihoterapie este acela că părintele oprește terapia după câteva ședințe pentru că „nu s-a schimbat nimic”. Credeți-mă și eu ca psiholog mi-aș dori să fac “miracole” într-o singură ședință – vă dați seama ce psiholog bun aș fi considerat - dar uneori schimbările vin mai greu.

În concluzie, ceea ce ar trebui părinții să înțeleagă este faptul că noi psihologii nu putem face minuni fără ajutorul lor. Dacă suntem suprainvestiți de părinți, adică dacă ei cred că noi știm totul, putem totul, atunci aceștia vor trăi o mare dezamăgire. Pentru că noi putem să-i ajutăm doar în măsura în care și ei ne ajută, în sensul de a coopera și de a ne furniza acele informații pe care le solicităm și care nouă ni se par necesare pentru a înțelege problema pentru care ne-au solicitat sprijinul.  Totodată părinților li se face recomandarea de a fi dispuși să schimbe ceva în relația lor cu copilul (de exemplu i se recomandă părintelui să aplice consecvent regulile, adică dacă pentru aceeași faptă odată copilul este bătut, iar odată lăudat, copilul nu va mai înțelege când greșește, sau, de exemplu, i se cere părintelui să fie mai ferm atunci cand îi refuză ceva copilului).

Și abia atunci când părintele și psihologul vor colabora și vor avea încredere unul în celălalt vor fi șanse ca problema pentru care părintele a făcut solicitarea să se rezolve.



Pentru a programa o ședință de consiliere psihologică sau de psihoterapie trimite un email: dianaioanes_bf@yahoo.com,  tel. 0724 993 964

                                                           site cabinet
:
www.cabinet-psihologie-bucuresti.ro                                                               

3 comentarii:

  1. Buna ziua, sunt elev in Cosbuc si am participat la cursurile de dezvoltare personala tinute de doamna psiholog Diana Ioanes. Tin sa ii multumesc acestui om care nu este un simplu psiholog, este mult mai mult de atat, un om al umorului, un prieten. M-a facut sa cred din nou in mine. Am regasit puterea si doamna Ioanes mi-a deschis "usa". Va multumesc si va respect. I.T.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună ziua!Numele meu este Florin,am doi băieți cu vârste de :12,5 ani și 7,8 ani .Nu știm cum să mai procedăm cu cel mic ,este foarte obraznic în limbaj cât și în comportamentul de zi cu zi .Nu asculta de nimeni (părinți,profesori,învățătoare)nu vrea să meargă la școală ,nu vrea să scrie,să citească,în clasă nu asculta de profesori,lovește intenționat copii,este egoist,nu da la nimeni nimic dar lui dacă nu-i da cineva se enervează și mai sa-i ia lucrul sau produsele acelui copil.La teste nu vrea să scrie ,cu toate ca acasă lucrăm foarte mult cu el atât eu cât și soția ,dar și bunica ....nu și nu scrie la școală ,spune ca nu vrea la școală ,ca nu îi place să citească ,să scrie .Nu știm ce să îi mai facem,am încercat toate metodele ,el nu se cumințește ,ci se face mai rău ,face în așa fel să ne enerveze ,distruge lucruri ,da cu totul de pământ când este refuzat,îl punem la colț ,după ce i se termina pedeapsa ...face exact același lucru pt care a fost pedepsit .....De ex: azi, eu și soția am plecat de dimineață pe la 07.00 ,soția a sustinut un examen și trebuia să se prezinte la ora 7,45 ....Nu am ajuns bine la destinație ca am fost sunat de către mama mea (care sta cu copii când noi suntem la serviciu )Ca cel mic nu vrea să se ducă la școală ,ca nu îl interesează ,ca nu îi place și multe altele ,am fost nevoit să las soția și eu să mă întorc acasă pt al duce la școală .Va rog frumos, dacă doriți să mă ajutați cu sfaturi pt ca nu mai știm cum să procedăm atât noi cât și dmn învățătoare .Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună ziua!Numele meu este Florin,am doi băieți cu vârste de :12,5 ani și 7,8 ani .Nu știm cum să mai procedăm cu cel mic ,este foarte obraznic în limbaj cât și în comportamentul de zi cu zi .Nu asculta de nimeni (părinți,profesori,învățătoare)nu vrea să meargă la școală ,nu vrea să scrie,să citească,în clasă nu asculta de profesori,lovește intenționat copii,este egoist,nu da la nimeni nimic dar lui dacă nu-i da cineva se enervează și mai sa-i ia lucrul sau produsele acelui copil.La teste nu vrea să scrie ,cu toate ca acasă lucrăm foarte mult cu el atât eu cât și soția ,dar și bunica ....nu și nu scrie la școală ,spune ca nu vrea la școală ,ca nu îi place să citească ,să scrie .Nu știm ce să îi mai facem,am încercat toate metodele ,el nu se cumințește ,ci se face mai rău ,face în așa fel să ne enerveze ,distruge lucruri ,da cu totul de pământ când este refuzat,îl punem la colț ,după ce i se termina pedeapsa ...face exact același lucru pt care a fost pedepsit .....De ex: azi, eu și soția am plecat de dimineață pe la 07.00 ,soția a sustinut un examen și trebuia să se prezinte la ora 7,45 ....Nu am ajuns bine la destinație ca am fost sunat de către mama mea (care sta cu copii când noi suntem la serviciu )Ca cel mic nu vrea să se ducă la școală ,ca nu îl interesează ,ca nu îi place și multe altele ,am fost nevoit să las soția și eu să mă întorc acasă pt al duce la școală .Va rog frumos, dacă doriți să mă ajutați cu sfaturi pt ca nu mai știm cum să procedăm atât noi cât și dmn învățătoare .Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere