DIANA IOANEȘ - psiholog formator în consiliere și psihoterapie psihanalitică pentru copii, adolescenți si adulți
- psiholog principal şi supervizor în psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională
Dacă imaginea de sine
este o dimensiune descriptivă a personalității (este modul în care o
persoană se descrie pe ea insăși, modul în care cineva se gândește că
este) stima de sine sau respectul de sine
este o dimensiune evaluativă a personalității (care ne arată cât de
mulțumiți suntem de imaginea de sine sau cât de mult ne place propria
persoană).
Imaginea de sine răspunde la intrebarea: “Cine sunt eu și ce pot să fac?”.
Ea este un “filtru” prin care oamenii percep realitatea, de exemplu
unele persoane vor reține doar eșecurile și vor atribui succesele
întâmplării, menținându-și astfel o imagine de sine negativă.
Stima de sine
se referă la modul în care ne autoevaluăm, la cât de “buni” ne
considerăm comparativ cu ceilalți sau cu propriile noastre standarde, ea
exprimă măsura în care ne acceptăm sau ne aprobăm pe noi înșine.
Stima de sine
reflectă cât de mult valorăm în proprii ochi, exprimă sentimentele față
de noi înșine ca persoane - altfel spus, atitudinea favorabilă sau
nefavorabilă față de noi.
Deci o persoană care se descrie pe sine mai degrabă în termeni pozitivi va avea o imagine de sine pozitivă și un nivel ridicat al stimei de sine, in timp ce o descriere în termeni predominant negativi a propriei persoane exprimă o imagine de sine negativă și un nivel scăzut al stimei de sine.
Cum se formează imaginea de sine?
Experiențele din timpul copilăriei au un rol esențial în dezvoltarea imaginii de sine.
Astfel, succesele și eșecurile din copilărie, precum și modalitățile de
reacție ale părinților la acestea, definesc imaginea pe care o vom avea
despre noi. Atitudinea părinților, profesorilor, colegilor, fraților,
prietenilor, rudelor, contribuie la crearea imaginii de sine a
viitorului adult. De exemplu, etichetările negative repetate “nu ești
bun de nimic”, “ești un prost”, vor induce copilului neîncredere în
propria persoană, creându-i acestuia o imagine de sine negativă,
pe câtă vreme dacă unui copil i se repetă că este inteligent și
capabil, acesta va ajunge să creadă acest lucru, integrându-l ca parte a
imaginii de sine.
Interacțiunea mamă-copil poate influența imaginea de sine, generând o imagine de sine pozitivă,
care se menține și la vârsta adultă, în cazul în care a fost o relație
bazată pe empatie, căldură și încredere; în timp ce o privare a
copilului de relația maternă sau o relație conflictuală, agresivă cu
mama poate genera o imagine de sine negativă.
Influența
educației - mai ales respectul cu care am fost tratați de către părinți
- este majoră în formarea respectului de sine. Acest aspect ne ajută să
înțelegem faptul că oamenii trăiesc realitatea după anumite “scenarii”
interioare. Ei au o anumită imagine de sine și un anumit nivel al stimei de sine
construit în relația cu părinții și atunci ei tind să-și “aleagă“ acele
situații de viață și acei parteneri care să le confirme propria imagine de sine (de exemplu persoanele care au avut unul dintre părinți critici tind să aleagă parteneri la fel de critici).
Cercetările efectuate au demonstrat că experiențele din copilărie care dezvoltă viitorului adult o stimă de sine înaltă
sunt: încurajarea, lauda, respectul, să fie ascultat, să i se acorde
atenție, să fie îmbrățișat. Experiențele din copilărie care determină o stimă de sine scăzută sunt: critica, ignorarea, ridiculizarea, standardele exagerate din partea părinților, comparațiile frecvente între frați.
Părinții care reușesc să construiască un nivel înalt al stimei de sine la proprii copii au următoarele trăsături: sunt optimiști, încrezători în forțele proprii, stabili emoțional,
furnizează modele educaționale clare și consecvente, oferă copiilor
încurajare și sprijin, își privesc copiii ca pe niște ființe importante,
tind să pedepsească prompt și în concordanță cu situația, știu foarte
multe lucruri despre copiii lor, sunt percepuți de copiii lor ca
fiind “corecți” față de ei.
La polul opus sunt părinții care prin trăsăturile lor de personalitate vor genera un nivel scăzut al stimei de sine la proprii copii. Acești părinți au următoarele trăsături:
utilizează critica, par să-și considere copiii ca fiind
nesemnificativi, furnizează copiilor mai degrabă un mediu intelectual
decât un mediu cald și armonios, prezintă confuzii în ceea ce privește
standardele și expectanțele cu privire la copiii lor, modul lor de
disciplinare este foarte imprevizibil – proprii copii nefiind niciodată
siguri de ceea ce va urma după o greșeală, preferă pedeapsa recompensei,
utilizează pedeapsa fizică, știu puține lucruri despre copiii lor și îi
tratează pe aceștia ca și cum ar fi o povară pentru ei, sunt percepuți
de proprii copii ca fiind “incorecți” față de ei.
Modificarea stimei de sine în cadrul diferitelor boli
În
anumite tulburări psihice sau somatice, nivelul stimei de sine suferă
anumite modificări. Astfel, episoadele depresive se manifestă prin
sentimente de inutilitate, autocritică, zădărnicie, izolare.
Personalitățile anxioase (evitante) prezintă ca simptom o fragilitate a
autostimei și o tendință spre devalorizare a propriei persoane, acestea
considerându-se incapabile, inadecvate sau chiar inferioare celor cu
statut social asemănător. Personalitățile codependente (dependente de o
altă persoană) se caracterizează prin autostimă redusă, neîncredere în
posibilitățile proprii, căutare a suportului unei persoane de încredere.
Chiar personalitățile narcisice care aparent au un sentiment exagerat
al importanței propriei persoane sunt de fapt persoane cu un respect de
sine redus.
Modificări
ale imaginii de sine și ale stimei de sine se produc și în bolile
somatice grave. Aceste modificări vor determina o neîncredere în propria
persoană, deteriorări la nivelul relațiilor cu ceilalți; acești
indivizi manifestă o tendință spre izolare, simțindu-se excluși din
rândurile celorlalți din cauza bolii pe care o au.
Abordarea terapeutică a imaginii și stimei de sine
Psihoterapia constituie tratamentul esențial și eficace pentru persoanele care prezintă o imagine de sine negativă și un nivel scăzut al stimei de sine. Întrucât imaginea de sine
se construiește în primii ani de viață, psihoterapia psihanalitică își
dovedește eficiența tocmai prin faptul că se bazează pe analiza profundă
a experiențelor din copilărie, precum și a relațiilor cu părinții sau
cu alte figuri familile importante care au avut un rol esențial în
construirea imaginii de sine.
Pentru
a programa o ședință de consiliere psihologică sau de psihoterapie trimite un
email: dianaioanes_bf@yahoo.com, tel. 0724 993 964
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu